Abby și Erin, două gemene născute în Carolina de Nord în 2016, au venit pe lume cu o provocare extraordinară – erau unite la cap. Afecțiunea lor era atât de rară și complexă încât chiar și medicii experimentați au ezitat să intervină.
Mama lor, Ann Delaney, a aflat despre situație la începutul sarcinii – până în săptămâna a 11-a, medicii recomandaseră deja întreruperea sarcinii din cauza riscurilor extreme. Dar Ann a refuzat să renunțe la fiicele ei.
La 27 de săptămâni, complicațiile au obligat-o să intre în spital, iar în săptămâna 30, a suferit o cezariană de urgență. Nou-născutele erau mici, fragile și conectate fizic într-unul dintre cele mai complicate moduri posibile.
Doctorii știau că supraviețuirea în sine era rară – doar 2% dintre gemenii născuți cu această afecțiune trăiesc suficient de mult pentru a fi luați în considerare pentru o operație de separare. În mod miraculos, Abby și Erin se aflau în acel procent mic.
După luni de evaluări, scanări și consultații, experții medicali au decis că operația poate fi efectuată, deși riscurile erau imense. Ann și-a dat consimțământul, înțelegând ce era în joc. Scopul ei: să ofere fiecăreia dintre fiicele sale o șansă la propriul viitor.
Pe 6 iunie 2017 — aproape un an după nașterea lor — a început operația de 11 ore. Separarea lui Erin a decurs mai ușor, în timp ce procedura lui Abby a fost mult mai complexă, necesitând chirurgilor să navigheze cu atenție fiecare vas de sânge și strat de țesut comun.
În cele din urmă, ambele fete au supraviețuit operației.
După cinci luni de recuperare în spital, Abby și Erin au putut să meargă acasă — și să înceapă o lungă călătorie de vindecare și adaptare.
Au trecut șapte ani de la acea zi care le-a schimbat viața. Fetele sunt în viață și cresc. Viața nu a fost lipsită de provocări – ambele au fost diagnosticate cu dizabilități intelectuale și sunt nonverbale – dar sunt sociabile, zâmbesc des și se bucură să fie în preajma altor copii.
Erin a învățat să meargă la vârsta de cinci ani. Abby, deși încă nu poate merge singură, poate sta în picioare ținând-o de mână pe mama ei. Familia își păstrează speranța că va face primii pași la timp.
Călătoria lor este departe de a se fi încheiat, dar este una plină de rezistență, iubire și speranță, împotriva tuturor obstacolelor.
